Câlnic (in dialectul sasesc Kellenk, in germana Kelling, in maghiara Kelnek) este o localitate in judetul Alba, Transilvania, Romania.

Numele asezarii provine din slavul “kal” sau “kalinik” (=lut, lutos, ung. sáros hely), fiind preluat, mai intai, de romani sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior sasii. Numele sasesc al localitatii este Kelling si vine de la primii stapani, familia nobililor Kelling. La fel ca si alte familii de sasi, acestia au devenit probabil din greavi niste adevarati comiti. Greavii de Câlnic sunt mentionati inca din 1267, 1269 si 1309. Cetatea a fost restaurata intre 1962-1964, iar astazi a fost transformata intr-un centru cultural stiintific international. Unul dintre ei, pe numele sau Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic si il folosea drept locuinta. Chyl a cumparat apoi Blajul, iar urmasii lui au continuat sa cumpere satul Cut, Vingradul si multe alte teritorii. La Câlnic a fost descoperit si material preistoric, precum si vagi urme medievale din secolele XI-XII, dar asezarea medievala propriu-zisa dateaza din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidarii domeniului nobiliar al greavilor (1267).

Donjonul

Resedinta initiala cuprindea prima incinta, un edificiu patrulater de sub capela actuala (probabil un donjon initial din care s-au ridicat numai fundatiile, fiind repede abandonat). A. A. Rusu presupune ca acesta ar fi fost insa numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat in jurul anului 1272 si are o forma dreptunghiulara. A fost numit si Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La inceput avea numai 14 m inaltime, dar a fost ridicat ulterior la 20 m. La parter se afla o pivnita boltita in semicilindru. Aceeasi bolta semicilindrica o intalnim si la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au bolta, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista si un semineu, iar in sapatura au fost descoperite si fragmente de cahle. Odata cu lucrarile de restaurare conduse intre 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu cate trei lobi in fiecare dintre cele doua parti, care indica o faza gotica timpurie, poate din a doua jumatate a secolului al XIII-lea.

Prima curtina

Incinta initiala includea spre nord-vest un turn de poarta rectangular, prevazut cu hersa (ale carei urme sunt inca vizibile) si completat probabil de un pod mobil. Contemporane cu prima incinta erau probabil si un sant adanc de 3 m si lat de 10 m, si un turn patrulater de pe latura de sud. Intr-o alta etapa, care apartine tot resedintei nobiliare, a fost ridicata capela, datata cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea si Stefan al V-lea. Lucrarile de restaurare si decapare au scos la iveala existenta intr-o prima etapa a trei ferestre dreptunghiulare usor arcuite in partea superioars pe peretele de vest si una pe peretele sudic. Cele doua ferestre gotice, vizibile si astăzi, au fost construite ulterior si dateaza de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se pastreaza urmele a doua picturi murale succesive, cea mai recenta reprezentand un bust al lui Hristos.

Cetatea taraneasca

In secolul al XIV-lea au inceput o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odata cu decaderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul mostenitor pe linie barbateasca, si cetatea intra in posesiunea familiei greavilor de Vingard, mostenitorii pe parte feminina. In 1430 cetatea este vanduta de catre Johann Geréb de Vingrad comunitatii sasesti, care o cumpara. In a doua jumatate a secolului al XVI-lea fortificatia a fost adaptata noilor cerinte, odata cu raspandirea armelor de foc: este ridicata a doua incinta, in escarpa vechiului sant, iar donjonul este inaltat cu inca un etaj. Tot atunci se ridics barbacana si turnul-bastion in forma de potcoava, si se inalta prima curtina primara. In acelasi timp, o data cu demontarea partiala a drumului de straja, au fost adosate camari de provizii pe zidul primei incinte.

Biserica

La o mica distanta de cetate se afla fosta casa parohiala evanghelica, construita in secolul al XVI-lea si marita in 1779. De la ea se ajunge la biserica « din Deal », inconjurata de cimitir. Se presupune ca ar fi fost construita in secolul al XIII-lea, dar structura de astazi dateaza din secolul al XV-lea, fiind mult modificata in secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul actual neogotic. Inauntru se mai pastreaza doua tabernacole si portalul gotic al sacristiei.

Fortificatia

In jurul donjonului exista o incinta ovala cu un turn spre sud si cu un turn poarta la nord, iar in jurul curtinei a fost sapat un sant de apa. Probabil ca mana de lucru era locala, de vreme ce in anul 1291, pe cand se faceau lucrari de restaurare la catedrala din Alba Iulia, trei dulgheri sasi din imprejurimi au construit capriorii noului acoperis.Fortificatia de la Câlnic este astazi pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cercetarea

Intre anii 1961-1964 au fost conduse lucrari de restaurare de catre Directia Monumentelor Istorice, sub coordonarea arhit. Stefan Bals, in paralel cu sapaturile arheologice desfasurate de Radu Heitel. Din 2003 au fost conduse lucrari de amenajare pentru spatiile expozitionale si pentru cazare, cetatea fiind transformata intr-un centru cultural stiintific international. Singura sapatura arheologica este cea a lui Radu Heitel (1963-1964) si rezultatele cercetarilor sunt majoritatea inedite. In 1996, in timpul lucrarilor edilitare, au mai fost descoperite unele materiale, dar fara context clar. Intre aceastea se numara inca un fragment de cahla si materiale folosite la turnarea unui clopot din sec. XVII-XVIII, descoperite in gangul barbacanei.

Pentru cazare in Câlnic, click AICI.