Dalyan, Turcia

Dalyan Delta - Turcia

Dalyan Delta - Turcia

Descriere Dalyan

E locul perfect de a pretrece un sejur. In multe privinte aminteste de Costinesti – desi nu are nici epava, nici plaja de nudisti. In general, in Turcia este interzis atat nudismul, cat si topless. Chiar numai turistele vestice au bikini, iar turcoaicele, de multe ori, se scalda in salvarii si cu basmaua pe cap.

Oraselul (nu mai mult de 6 mii locuitori) este de fapt un sat mai mare. Are o strada principala, o piata centrala (unde este si moscheea – dar, in locul vesnicului Ataturk, aici este o statuie cu doua broaste testoase careta cuplandu-se – simbolul orasului) – si o promenada pe marginea raului. Pentru ca cel mai interesant element al orasului este raul-canal Dalyan Cay (se pronunta ceai) care este locul de scurgere al lacului Koycegiz Golu (ghiol), aflat in amonte de Dalyan la vreo 30 min (probabil vreo 15 km). Raul ‘meandreaza’ la poalele stancoase ale muntilor, facand un mare loop chiar in zona Centrului. E marginit de palcuri de stuf in care, ici si colo, se ascund terase sau pensiuni. La cele de pe malul opus (vestic) se poate ajunge doar cu barca (proprietarii ofera serviciu gratuit clientior).

Dalyan Delta - Turcia

Dalyan Delta - Turcia

Dalyan Delta - Turcia

Dalyan Delta - Turcia

Plaja Izusu

Desigur, turistii vin aici pentru plaja. Plaja nu este chiar aproape – cca. jumatate de ora ca sa ajungi acolo. Plaja Izusu (se mai numeste si Careta) are de fapt doua puncte unde se face plaja, la cele doua capete. La primul, spre sud-est, se ajunge cu un minibuz care circula cam din ora in ora intre 9 si 6pm, trecand printr-un sat si peste munte, cam in 30 min. Al doilea, la locul de varsare al raului in mare, este accesat cu ajutorul barcilor-taxi (in turca: dolmus) care coboara pe rau – cam tot 30 min. Este interesant de strabatut pentru ca, dupa ce iese din zona orasului, trece prin ‘delta’ de la varsarea raului in mare. Pe drum se pot vedea din apropiere mormintele ‘lyciene’ si se trece pe langa pintenul in dosul caruia sunt ruinele cetatii cariene Kaunos. Deseori se pot vedea pasari de balta si chiar broaste testoase.

Plaja Izusu (Turtle Beach) - Dalyan, Turcia

Plaja Izusu (Turtle Beach) - Dalyan, Turcia

Plaja Izusu (Turtle Beach) - Dalyan, Turcia

Plaja Izusu (Turtle Beach) - Dalyan, Turcia

Am amintit de Careta. Numele ei stiintific este Careta careta, dar i se spune ‘broasca testoasa cu cap de bustean’. Plaja Izusu este una din singurele doua plaje unde se reproduc. In mai vin si depun ouale in nisipul plajei, din care puii ies spre sfarsitul verii si intra in mare. Din acest motiv, plaja a fost declarata rezervatie naturala si singurul hotel care fusese construit acolo a fost daramat (si mutat): puii mergeau spre hotel in loc de mare, atrasi de lumini, si multi mureau epuizati sau mancati de pescarusi. Acum e interzisa prezenta pe plaja in timpul noptii. De asemenea, este rezervata o portiune de plaja (cam intre 5 si 10 m de la marginea apei, marcata cu sfoara, zona in care nu e voie sa se stea sau sa se infiga bete, umbrele etc). Sa pasesti peste cuiburile care sunt sub nisip, ingropate la cca. 20 – 30 cm. Dimineata se pot vedea pe nisip urmele lasate de broaste in timpul noptii, precum si locul unde au sapat (si apoi acoperit) vreun cuib.

Apa e buna, nu foarte adanca (dar nici prea mica), limpede – desi nisipul este cam fin, probabil ca cel de la Mamaia. Asta nu e bine, deseori bate o briza destul de puternica din larg. Ea creaza valuri care face inotul interesant, in schimb e aproape necesar sa ocupi unul din sezlonguri (destul de scumpe – 5-6YL), cu o palarie de stuf deasupra. Cearsaful intins pe nisip (nimeni nu te impiedica sa il pui), se umple repede cu nisip.

Plaja Izusu (Turtle Beach) - Dalyan, Turcia

Plaja Izusu (Turtle Beach) - Dalyan, Turcia

Locuri de vizitat in Dalyan

Pe langa plaja si plimbarea de seara, Dalyan ofera cateva distractii rar intalnite in alte parti. Peste rau se gasesc mormintele lyciene, sapate in stanca. Kaunos a fost o cetate kariana situata chiar la granita dintre Karia si Lycia. A fost infiintata pe la 900 i.Hr. Si pe la 400 a fost o cetate foarte importanta. Prezinta influente ale ambelor culturi, totusi Lycia era mai aproape decat capitala regatului Karia, care se afla la Halykarnasus (actualul Bodrum). Deci, mormintele sunt cat se poate de interesante si numeroase. Se pot vedea de pe malul raului sau din barca, si multe pensiuni si hoteluri au camere cu vedere directa spre fata muntelui unde au fost sapate. In pensiunea in care am locuit aveam o astfel de priveliste, atat de pe balcon cat si de pe terasa unde se servea micul dejun. Ruinele se pot vizita tranversand raul cu barca (e mai ieftin sa rezervi unul din tururile organizate de coop). Este un teatru foarte bine pastrat, o acropola si alte cateva ruine mai putin interesante (o basilica, bai, ziduri, morminte). Un tur ia circa 2 ore.

Kaunos (Morminte Lyciene) - Dalyan, Turcia

Kaunos (Morminte Lyciene) - Dalyan, Turcia

Lacul Koycegiz, alta destinatie a turistilor, este un frumos lac albastru inconjurat de munti, relativ mare. Ici si colo se pot vedea palcuri de stuf, iar pasarile de balta sunt foarte numeroase – semn ca lacul e plin de peste. In partea nordica a lui este localitatea Koycegiz, un orasel de circa 10 mii locuitori, agro-industrial, in care pescuitul este principala activitate. A inceput sa fie cautat de turisti (mai ales turci), care se bucura de linistea si serenitatea lacului, pescuind, navigand – si frecventand baile de namol din zona. O data pe saptamana se tine un targ la care participa mai toate satele din zona – astfel ca marti se organizeaza excursii cu barca din Dalyan la Koycegiz.

Lacul Koycegiz - Dalyan, Turcia

Lacul Koycegiz - Dalyan, Turcia

Ce mancam in Dalyan ?

Mai totul se gaseste pe strada principala, pe cea paralela si pe stradutele care le unesc, sau care duc direct la malul raului. Sunt multe restaurante si cafenele, majoritatea cu terasa. Mancarea s-a scumpit, rar gasesti ceva sub 10YL, dar in general portiile sunt mari si satioase. Un restaurant in Piata Centrala ofera peste proaspat (tinut in gheata), in rest mai toate au kebab de tot felul, pide sau chiar pizza. Unul sau doua servesc ‘mancare turceasca’, inclusiv din Cappadocia (tocana in ulcior). In foarte putine locuri se serveste vin – si acolo preturile sunt cu cateva lire mai mari. In schimb, toate servesc bere rece (la sticla doar). Tot pe aceste strazi se gasesc pensiuni, magazine de covoare, bijuterii si suveniruri, o cafenea ‘europeana’ care serveste cafea destul de scumpa si prajiturele, cateva magazine de fructe si legume proaspete.

Pentru cazare in Dalyan, click AICI.

Adauga un comentariu la articolul: "Dalyan, Turcia"