Descriere hotel Cap Rocat
O veche bază militară nu este la prima vedere cel mai potrivit loc pentru un hotel. Dar hotelierul spaniol Pablo Carrington nu este unul din cei care ţin cont de astfel de amănunte.
Locatie hotel Cap Rocat
Fiind proprietarul M-Hotel Management, acesta creează locuri pentru cei care caută ceva diferit în călătoriile lor – astfel, s-a dezvoltat Cap Rocat, un hotel boutique cu 24 de camere, situat pe locul unei fortăreţe militare din secolul XIX, pe o faleză stâncoasă, lângă Palma de Mallorca. Hotelul deschis luna aceasta şi-a primit oaspeţii cu un mediu în care luxul se reuneşte cu sentimentul real de evadare şi linişte.
Descriere hotel Cap Rocat
Transformând această fortăreaţă într-un hotel de lux, fără să modificăm arhitectura şi respectând ecosistemul natural – coasta fiind o rezervaţie marină – a fost într-adevăr o provocare”, admite Carrington.
Dar mulţumită arhitectului Antonio Obrador (cel care, printre altele, a făcut şi design-ul casei Claudiei Schiffer din Mallorca), esenţa clădirii din piatră a fost păstrată şi câteva detalii neconvenţionale au fost adăugate – gloanţe pe post de mânere pentru uşi, şi tunuri care susţin mesele. Principalul obiectiv, ne spune Carrington, a fost de a crea ceva „complet relaxant – o altă lume”.
Astfel, la Sea Club-ul aflat într-un golf izolat, puteţi înota în apa de un albastru strălucitor sau vă puteţi relaxa la soare, pe plajă. Fortress, piscina infinită, vă oferă privelişti minunate asupra Palmei, iar dacă sunteţi genul activ, puteţi să vă bucuraţi atât de scufundări, snorkeling, plimbări cu caiacul, tenis sau clase de yoga dar şi de lecţii de gătit în vechea bucătărie a fortăreţei.
Apartamentele hotelului (în majoritate) au fost create în vechile magazii pentru muniţie, fiecare având terasă privată şi oferind o privelişte incredibil de frumoasă asupra Mediteranei. Apartamentul El Cabo este cel mai spectaculos, el găsindu-se în cea mai izolată zonă a fortăreţei, cu un living enorm, decorat cu piese de artă autentice, înconjurat de o grădină minunată şi cu piscină privată.
În ceea ce priveşte restaurantele, Cap Rocat are şi aici o viziune specială. Astfel, începând cu micul dejun livrat într-un coşuleţ, continuând cu prânzul proaspăt scos din cuptor la Sea Club, şi cu cina cu preparate simple mediteraneene servite la restaurantul Fortress, experienţa fiecărui oaspete este unică. Ceea ce este însă neschimbată este calitatea produselor care sunt procurate, cât mai mult posibil, de la fermele ecologice locale.
Cap Rocat dispune de tot luxul la care te poţi aştepta. Dar, la acesta, se adaugă respectul pentru natură, sentimentul de a fi departe de mediul obişnuit, într-un spaţiu atemporal.
După cum spune Pablo Carrington, „Cap Rocat este într-adevăr un loc deosebit, cu propriul său caracter, ritm şi stil”.
Cazare in Palma de Mallorca si Spania
Pentru cazare oriunde in Palma de Mallorca, click AICI.
Pentru cazare oriunde in Spania, click AICI.
Destinatii, obiective turistice si festivaluri din Spania
Pentru alte destinatii, obiective turistice si festivaluri din Spania, click AICI.
Poze cu hotelul Pablo Carrington
Hoteluri in Palma de Mallorca: Hotelul Cap Rocat
Hoteluri in Palma de Mallorca: Hotelul Cap Rocat
Hoteluri in Palma de Mallorca: Hotelul Cap Rocat
Hoteluri in Palma de Mallorca: Hotelul Cap Rocat
Hoteluri in Palma de Mallorca: Hotelul Cap Rocat
Hoteluri in Palma de Mallorca: Hotelul Cap Rocat
Hoteluri in Palma de Mallorca: Hotelul Cap Rocat
Sursa text: qmagazine
Sursa foto: caprocat



