La cateva minute de Piata Primariei din Copenhaga se afla Gradinile Tivoli, un parc de distractii imens, unde pe langa senzatiile tari din roata Demon, poti mirosi 400.000 de flori sau numara 110.000 de felinare. Parcul Tivoli este deschis din aprilie pana la sfarsitul lunii septembrie (se mai deschide pe perioada sarbatorilor de iarna pentru Piata de Craciun, asa ca grabiti-va la deschidere ca se apropie). Parcul a fost deschis publicului in 1843 ca o ‘gradina a placerilor’ ce includea un bazar, o scena pentru concerte si cateva amenajari gen ‘roller coaster’. Parcul Tivoli este si unul dintre putinele parcuri situate in centrul orasului, fiind unul din cele mai vechi din Europa.
Dintre atractiile actuale ale acestuia cele mai cautate de public sunt ‘Monsoon’ si ‘Spinning Top’ – la aceasta din urma participantii fiind aruncati in trei directii. In parc veti gasi numeroase restaurante, fast food-uri, cafenele, patiserii si alte locuri din care va puteti cumpara mancare.
Tivoli a primit anul trecut o noua atractie, ce poarta numele sugestiv ‘Damon’ – cel mai mare roller coaster din Danemarca.
O alta masinarie care va arunca in toate directiile este ‘Dragonul’ – un carusel cu trei miscari diferite in acelasi timp: se roteste pe orizontala ca orice carusel normal, bratele se misca in sus si in jos, iar gondola in care stati se misca la randul ei pe verticala.
Parcul atrage vizitatori si datorita marii roti Ferris, dar si pentru spectacole de dansuri traditionale, simfonice, de balet, circ sau pantomima, tir, restaurante, concerte si focuri de artificii. Insa cea mai cautata ‘masinarie’ a parcului ramane totusi vechiul roller coaster, ce plimba peste un milion de persoane in fiecare sezon.
Mai puteti vizita Castelul Valhalla care va asteapta cu o aventura incitanta, veti fi atacati de niste uriasi asa ca nu lasati copiii singuri.
Tivoli nu este doar un parc de distractii, ci si scena celor mai tari concerte de jazz si rock. Festivalul de Jazz are loc pe scena open-air din Tivoli Gardens, in timp ce fiecare sfarsit de saptamana anunta concerte rock senzationale.
In Tivoli va recomand Restaurantul Groften, unde va rog sa incercati carnatii polser, o sticla de Porter, daca sunteti consumator de bere neagra, sau o Jelly Cola. Nu este greu ss cheltuiesti bani in parcurile de distractii, dar din fericire peste tot exista birouri unde poti schimba cecuri de calatorie si ATM-uri.
Pentru cazare in Copenhaga, click AICI.










