Fie ca va deplasati cu masina, cu avionul, cu trenul sau cu vaporul, aceasta rubrica va ofera informatii practice referitoare la permisul de conducere, asigurarea auto, siguranta rutiera, limitele de viteza, taxe, drepturile pasagerilor si securitatea in aeroporturi.
Calatoria cu masina
Permisul de conducere
Permisul de conducere valabil emis intr-o tara din UE este valabil pe tot teritoriul UE. In unele tari, pe langa acesta, trebuie sa aveti asupra dumneavoastra si certificatul de inmatriculare a autovehiculului.
Nu uitati ca, in cele mai multe tari, varsta minima pentru a detine un permis de conducere este de 18 ani. Nu s-au fixat la nivel comunitar limite minime de varsta pentru inchirierea unei masini. Acestea variaza in general intre 20 si 23 de ani. Pot exista, de asemenea, limite maxime de varsta care variaza intre 65 si 75 de ani.
Asigurarea auto
Oriunde calatoriti in UE, polita de asigurare a masinii ofera automat acoperirea minima (de raspundere civila) prevazuta de lege. Acest lucru este valabil, de asemenea, in Islanda, Norvegia si Elvetia. Daca beneficiati de o polita de asigurare completa in tara dumneavoastra, asigurati-va ca este valabila si pentru calatoriile in strainatate.
Cartea verde nu este obligatorie pentru calatoriile in UE, dar serveste drept dovada de asigurare recunoscuta la nivel international si faciliteaza procedurile in urma unui accident auto. Daca nu luati Cartea verde cu dumneavoastra, luati certificatul de asigurare auto.
In prezent, Cartea verde acopera 44 de tari si este administrata de o asociatie de asiguratori. Puteti obtine mai multe detalii despre Cartea verde pe site-ul de internet al asociatiei.
Asiguratorul dumneavoastra va poate da un formular european de constatare a accidentului. Acesta este un document standard care va permite sa faceti declaratia pe loc, in cazul in care sunteti implicat intr-un accident in alta tara.
Normele UE faciliteaza despagubirea victimelor accidentelor rutiere care au loc in strainatate. Aceste norme sunt valabile atat pentru accidentele produse in UE, cat si pentru accidentele produse in tari din afara UE care fac parte din sistemul de Carte verde si in care partile implicate provin din UE.
Informatii suplimentare privind normele in materie de asigurari auto in UE, puteti gasi aici.
Siguranta rutiera
Folosirea centurii de siguranta este obligatorie in toate tarile din UE, in orice tip de autovehicul, inclusiv in autocarele turistice si in microbuze. Automobilele, camioanele si, unde este posibil, alte tipuri de vehicule trebuie sa fie echipate cu dispozitive de siguranta adecvate pentru copii.
Nu uitati ca in Cipru, Irlanda, Malta si Regatul Unit se conduce pe partea stanga si retineti ca in unele tari, precum Belgia, Franta, Tarile de Jos si Portugalia, trebuie, in mod normal, sa acordati prioritate vehiculelor care vin din partea dreapta.
Folosirea telefonului mobil la volan mareste foarte mult riscul de producere a unui accident si este interzisa, explicit sau implicit, in toate tarile din UE.
Desi in majoritatea tarilor UE nivelul de alcoolemie autorizat la volan este de 0,5 mg/ml, iar in altele acesta variaza intre 0,2 mg/ml si 0,8 mg/ml, exista tari in care prezenta alcoolului in sange este strict interzisa. Comisia Europeana a recomandat ca toate tarile sa adopte un nivel standard admis de cel mult 0,5mg/ml.
Taxe rutiere
Numeroase tari, precum Austria, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Spania, Regatul Unit si Ungaria, aplica taxe rutiere. In unele tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria), plata taxei se efectueaza prin achitarea ‘vinietei’ care se lipeste pe parbriz.
Calatoria cu avionul
Crearea unei piete unice europene in sectorul transportului aerian a insemnat tarife mai mici si o oferta mai variata in ceea ce priveste transportatorii si serviciile pentru pasageri. Uniunea Europeana a stabilit anumite drepturi pentru a garanta pasagerilor un tratament echitabil.
Drepturile pasagerilor
In calitate de pasager al unui zbor, dispuneti de anumite drepturi privind informatiile despre zboruri si rezervari, daunele cauzate bagajelor, intarzierile si anularile, refuzul imbarcarii, indemnizatiile in caz de accident sau solutionarea problemelor legate de pachetele de servicii turistice. Aceste drepturi se aplica in cazul zborurilor regulate si zborurilor charter, interne si internationale, efectuate de pe un aeroport din UE sau de pe un aeroport din afara UE avand ca destinatie un aeroport din UE, daca sunt operate de o companie aeriana din UE.
De asemenea, UE pune la dispozitie o lista a companiilor aeriene carora li se interzice sa zboare si sa foloseasca aeroporturile pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru pasagerii cu handicap sau pentru cei in varsta, s-au introdus norme care le garanteaza asistenta gratuita si eficienta la bordul avioanelor si in aeroporturile din UE, precum si aplicarea unui tratament echitabil si nediscriminatoriu. De asemenea, odata cu introducerea noilor reguli in baza carora preturile afisate trebuie sa includa toate taxele si suplimentele, pasagerii vor putea compara mai usor preturile biletelor de avion.
O brosura disponibila in toate aeroporturile prezinta pe scurt drepturile pasagerilor care calatoresc cu avionul. Daca doriti sa formulati o plangere, contactati compania aeriana sau operatorul care v-a furnizat pachetul de servicii turistice. Daca nu sunteti satisfacut de raspunsul primit, va puteti adresa organismului national responsabil pentru intrebari legate de refuzul imbarcarii, anularea zborului sau mari intarzieri. Pentru plangeri legate de drepturile pasagerilor cu handicap sau in varsta, contactati organismele nationale competente. Pentru alte aspecte, precum pierderea bagajelor, contactati Centrul european pentru consumatori.
Securitatea
Pentru a garanta un nivel ridicat de securitate in UE, au fost stabilite reguli si standarde comune privind controlul pasagerilor, controlul bagajelor de mana si controalele de securitate la bordul avioanelor.
Exista o lista convenita la nivelul UE cu obiectele care nu sunt permise in cabina pentru zborurile de pe aeroporturi din UE, precum si o lista cu articole interzise in bagajul transportat in cala avionului.
Au fost introduse reglementari privind lichidele pe care pasagerii le pot transporta in bagajele de mana dincolo de punctele de control din aeroporturi. Toate lichidele (inclusiv creme, geluri, pasta de dinti, spray-uri sau parfumuri) trebuie sa fie ambalate in recipiente separate, cu o capacitate maxima de 100 ml. Acestea trebuie transportate intr-o punga de plastic transparenta, resigilabila, cu o capacitate de cel mult 1 litru. Exceptie fac medicamentele s alimentele pentru copii necesare in timpul calatoriei. Pasagerii pot transporta in cabina lichide, precum bauturile si parfumurile, cumparate din zona de plecare a aeroporturilor.
Regulile privind dimensiunea bagajelor de mana sunt stabilite de fiecare companie in parte asa ca informati-va inainte de plecare.
Calatoria cu trenul
Reteaua feroviara a UE include 210.000 km si ofera numeroase servicii de transport international de pasageri. In câteva tari, exista linii de mare viteza, totalizand 5.000 de km. Aici trenurile pot atinge viteze de pana la 320 km/h. Reteaua este pe cale sa se extinda cu noi legaturi in Belgia, Franta, Germania, Italia, Olanda, Regatul Unit si Spania. Proiectele transeuropene, precum legaturile de cale ferata intre Lyon si granita dintre Ungaria si Ucraina, intre Berlin s Palermo, Paris si Bratislava, Varsovia si Helsinki, se bucura de un sprijin financiar considerabil.
Incepand din 2010, UE prevede liberalizarea sectorului serviciilor de transport international de pasageri pe calea ferata, urmand ca acesta sa devina mai competitiv si mai atractiv. De asemenea, drepturile pasagerilor de cale ferata au fost consolidate si ameliorate prin introducerea de noi reguli care intra in vigoare la data de 3 decembrie 2009. Acestea vizeaza ameliorarea informatiilor, drepturile pasagerilor in caz de intarzieri, legaturi pierdute sau trenuri anulate, precum si acordarea de sprijin pentru persoanele handicapate si in varsta. Puteti explora Europa procurandu-va un abonament international de cale ferata si, astfel, aveti ocazia de a descoperi locurile si tarile care va atrag. Sapte operatori de trenuri de mare viteza din Europa si-au unit fortele sub denumirea de Railteam, cu scopul de a realiza legaturi cat mai rapide in reteaua feroviara europeana.
Calatoria cu vaporul
Exista nenumarate cai navigabile pe mare care leaga diferite tari din UE, oferind servicii regulate si de inalta calitate drept alternativa, sau modalitate complementara, la transportul rutier, aerian sau feroviar. De asemenea, in 20 din cele 27 de state membre, exista 37.000 km de cai navigabile interne. Astfel, puteti pleca intr-o croaziera maritima sau fluviala ori puteti utiliza caile navigabile ca pe un mod practic si placut de deplasare.
UE militeaza pentru ameliorarea sigurantei maritime si pentru promovarea de standarde de inalta calitate prin reglementari destinate sa protejeze pasagerii si echipajul de pe navele care calatoresc dinspre şi înspre porturile europene, precum si navele de pasageri care navigheaza in UE.



