Top 10 destinatii calde: 3. Oda extravagantei, Emirates Palace – Abu Dhabi, Emiratele Arabe

emirates palace abu dhabi emirate locuri de vizitat

Emirates Palace este genul de constructie in comparatie cu care gara St. Pancras din Londra pare un spatiu intim, iar sticla si otelul de la Trump Tower din New York par stilate. Palatul din Abu Dhabi este mult prea intins si grandios pentru a-i adauga si ‘hotel’ ca supranume. Un edificiu enorm de marmura, incununat cu 114 domuri cu frunze aurite – cel mai mare dintre ele se inalta cu 17 metri mai sus decat turnul catedralei St. Paul din Londra. Iar daca ba imaginati ca recordurile se opresc aici, va inselati – distanta de la aripa de est la cea de vest este de un km, palatul are nu mai putin de 1002 candelabre de un lux orbitor, iar plaja sa privata este acoperita cu nisip importat din Africa de Nord (desertul care inconjoara Abu Dhabi nu a fost considerat tocmai adecvat contactului cu pielea nobililor oaspeti). Si cu toate acestea, aici sunt doar 302 camere, cu dimensiuni si decoratiuni surprinzator de modeste. Cele 92 de apartamente, insa, sunt cu totul altceva. O armata de 1200 de angajati dau locului o dimensiune umana, prin farmecul, gratia si purtarile lor foarte manierate. Mancarea e senzationala, indiferent ca alegeti restaurantul italian, cel libanez sau cel specializat in fructe de mare, iar barul de sampanie merita de asemenea vizitat. Apoi, mai exista si spa-ul Anantara, care cuprinde opt sali de tratament cu cazi de arama si mozaicuri splendide. Toate sunt destinate cuplurilor (cu exceptia salii de dusuri Vichy), iar hammam-ul este o experienta eleganta, camera sa cu gheata fiind un refugiu ideal in caldura torida a desertului.

Pentru cazare in Abu Dhabi, click AICI.

emirates-palace-abu-dhabi

emirates-palace-abu-dhabi-21

emirates-palace-abu-dhabi-3

emirates-palace-abu-dhabi-4

Sursa: Bazaar

Adauga un comentariu la articolul: "Top 10 destinatii calde: 3. Oda extravagantei, Emirates Palace – Abu Dhabi, Emiratele Arabe"